Economic

Comunicat de presă: Finalizarea activităţilor din cadrul proiectului intitulat: „ÎMBUNĂTĂŢIREA COMPETITIVITĂŢII PRIN CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN CADRUL PLAMETCO SRL, ÎN SECTORUL COMPETITIV AL FABRICĂRII DE MOBILĂ PENTRU BIROURI ŞI MAGAZINE”

 

PLAMETCO S.R.L. în calitate de beneficiar a derulat în perioada 24.02.2017 – 28.02.2019 proiectul intitulat: „ÎMBUNĂTĂŢIREA COMPETITIVITĂŢII PRIN CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN CADRUL PLAMETCO SRL, ÎN SECTORUL COMPETITIV AL FABRICĂRII DE MOBILĂ PENTRU BIROURI ŞI MAGAZINE”, al cărui cod SMIS este 114749. Acest proiect a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritara 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de Investiţii 2.2 – „Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”. Programul Operaţional Regional 2014-2020 este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar.

Valoarea totală a Contractului de Finanţare: 6.205.114,58 lei; Valoarea totală eligibilă a Contractului de Finanţare: 5.214.382,00 lei; Valoarea finanţării nerambursabile aferentă Contractului de Finanţare: 3.228.308,70 lei

Locul de implementare: REGIUNEA DE DEZVOLTARE CENTRU, jud. Braşov, comuna Sânpetru, sat Sânpetru, str. Orizontului, nr. 3. Obiectivul general al proiectului de investiţie este constituit de ÎMBUNĂTĂŢIREA COMPETITIVITĂŢII PRIN CREŞTEREA PRODUCTIVITĂŢII MUNCII ÎN CADRUL PLAMETCO SRL, ÎN SECTORUL COMPETITIV AL FABRICĂRII DE MOBILĂ PENTRU BIROURI ŞI MAGAZINE.

Obiectivele specifice ale proiectului: 1. Extinderea capacităţii avansate de producţie, a unităţii din Com. Sânpetru, jud. Braşov, în vederea creşterii volumului de standuri de prezentare (mobilier special pentru birouri şi magazine) şi confecţii metalice (articole metalice şi componente de mobilier), cât şi a obţinerii unei productivităţi optime a muncii în domeniul de activitate 3101 – Fabricarea de mobilă pentru birouri şi magazine; 2. Creşterea puterii comerciale de negociere a societăţii şi a expunerii sale în mediul internaţional, în legătură cu activitatea avansată de producţie desfăşurată în domeniul producţiei de standuri de prezentare (mobilier special pentru birou şi magazine) şi confecţii metalice (articole metalice şi componente de mobilier) – 3101; 3. Dezvoltarea notorietăţii întreprinderii drept promotoare a spiritului antreprenorial şi a ideilor noi în sectorul competitiv al producţiei de standuri de prezentare (mobilier special pentru birou şi magazine) şi confecţii metalice (articole metalice şi componente de mobilier) – 3101.

Impactul proiectului la nivelul localităţii/regiunii: Ca urmare a implementării proiectului, au fost angajate 3 noi persoane astfel: 1 persoană având funcţia de Lăcătuş mecanic (Cod COR 721410) – făcând parte din categorie defavorizată, 2 persoane având funcţia de Operator CNC (Cod COR 722323). De asemenea, proiectul are un rol important în mediul de afaceri local, ca model investiţional de bune practici al PLAMETCO S.R.L., în mod deosebit ca promotor al unor noi abordări productive la nivelul pieţei aferenta CAEN 3101, dar şi ca un model de afaceri replicabil de care producătorii similari din piaţă. Mai mult decât atât, proiectul generează, după implementarea să, o reacţie pozitivă din partea agenţilor economici locali.

Rezultatele proiectului: 1. Dotarea activităţii productive cu echipamente performante, software de proiectare şi grafică şi respectiv instalaţii pentru eficienţa energetică în acord cu creşterea capacităţii de producţie, optimizarea productivităţii şi inovarea de produs şi de proces urmărită prin fluxul tehnologic astfel extins; 2. Obţinerea, la nivelul activităţii productive – 3101, a diverselor certificări, de produs / proces de producţie şi de sisteme de management cât şi a unei mai bune vizibilităţi la nivel internaţional; 3. Îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, cu abordarea celor mai bune practici şi a unui standard înalt de expertiză în cele 3 domenii de gestiune a proiectului: management de proiect inclusiv proceduri de achiziţii, informare şi publicitate şi auditul financiar al cheltuielilor.

Date de contact Plametco:

Adresa poştală: sat Sânpetru, comuna Sânpetru, str. Orizontului, nr. 3, jud. Braşov

Persoana de contact: domnul CÎDĂ CRISTINEL, în calitate de Administrator

Telefon: 0730.210.600, Fax: 0268.548.096, E-mail: cristi.cida@plametco.ro

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button