Comunicat de presă
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) derulează proiectul „Implicat în dezvoltarea durabilă a județului Brașov” SMIS 151454, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, apelul Consolidarea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local.
Pentru acest proiect s-a semnat Acordul de Parteneriat pentru Dezvoltare Locală (PDL) încheiat între Județul Brașov și Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov aprobat prin HCJ nr. 92 din 31.03.2021 împreună cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Parteneriatului pentru Dezvoltare Locală (PDL).
Obiectivul general al proiectului este: dezvoltarea capacităților ONG-urilor și actorilor sociali din județul Brașov de a se implica activ în formularea, susținerea și promovarea dezvoltării durabile la nivelul județului Brașov.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Consolidarea capacității interne a ONG-urilor și a partenerilor sociali, prin dezvoltarea de abilități specifice privind implicarea angajaților ONG-urilor și a partenerilor sociali în demersul de elaborare a documentelor de planificare;
- Dezvoltarea la nivelul județului Brașov a unui Hub de dezvoltare durabilă cu rolul de a facilita cooperarea și schimbul de bune practici între ONG-uri, societatea civilă și autoritățile publice pentru implementarea celor 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030;
- Creșterea gradului de informare și conștientizare a societății civile privind implicarea comunității în viața publică și participarea la procese decizionale.
Rezultate preconizate pentru proiect:
- Elaborarea unui manual/ghid operațional de monitorizare și evaluare a implementării Strategiei de Dezvoltare a Județului Brașov 2021-2030
- Crearea unui hub de dezvoltare durabilă la nivelul județului Brașov
- 35 de persoane vor participa la cursuri unde vor dobândi cunoștințe în vederea analizei, evaluării și monitorizării politicilor publice și în domeniul advocacy și lobby.
Se vor organiza activități de formare pentru minim 25 de persoane din ONG-uri și parteneri sociali și minimum 10 participanți din partea autorităților și instituțiilor publice – inclusiv aleși locali.
Valoarea totală a proiectului: 380.415,60 lei,
Durata proiectului: 12 de luni
Data începerii proiectului: 11.07.2022
Data finalizării proiectului: 10.07.2023
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.