Economic

Comisia Europeană avertizează România, din cauza unei abateri de la obiectivul bugetar pe termen mediu

 

Comisia Europeană a anunțat, astăzi, că a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, informează instituția.

În acest context, Executivul comunitar recomandă Consiliului Europei să adopte un document prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative.

Este pentru prima dată când se aplică această procedură a cadrului de guvernanță economică al UE. Procedura le oferă, astfel, autorităților posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

De altfel, Comisia Europeană prezintă astăzi recomandările specifice fiecărei țări din 2017, în care definește orientările de politică economică pentru fiecare stat membru în parte pentru următoarele 12-18 luni. 

„Tendințele economice sunt, în linii mari, pozitive și ar trebui să profităm de această ocazie pentru a face ca economiile europene să devină mai competitive, mai reziliente și mai inovatoare. Ar trebui să se acorde prioritate reformelor care pot să îi confere creșterii economice un caracter mai incluziv și care pot să revigoreze productivitatea”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene.

Patru state membre ale Uniunii Europene au avut în 2016 un deficit guvernamental egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit datelor publicate în luna aprilie de Eurostat. Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franța – de 3,4% din PIB, iar România și Marea Britanie – de 3% din PIB.

Citiți și: 

Eurostat. România a avut un deficit bugetar de 3% din PIB, anul trecut


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare