Comisia Europeană a lansat un instrument pentru combaterea fraudei în domeniul TVA
Comisia Europeană a lansat, recent, un instrument de analiză a reţelelor de tranzacţii, „Transaction Network Analysis” (TNA), care le va permite statelor membre să facă rapid schimb de date cu privire la TVA şi să le prelucreze în comun, detectând astfel mai repede reţelele suspecte, informează Executivul comunitar.
„Frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă în prezent finanţele noastre publice, iar eradicarea sa ar trebui să fie o prioritate pentru guvernele din UE. Acest nou instrument va mări viteza cu care autorităţile pot descoperi activităţile suspecte şi acţiona în consecinţă. Progresele înregistrate nu înseamnă însă că este mai puţin necesar să se realizeze o reformă mai profundă şi mai radicală a sistemului de TVA al UE, astfel încât să se asigure ca acesta poate face faţă volumului mare de schimburi comerciale care au loc la nivel transfrontalier în spaţiul UE”, a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.
Prin urmare, instrumentul va permite accesul rapid şi uşor al autorităţilor fiscale la informaţii privind tranzacţiile transfrontaliere, permiţând astfel intervenţia rapidă în cazul în care se depistează o posibilă fraudă în materie de TVA.
Inițiativa Comisiei Europene a apărut în urma unor anchete recente din presă, care au scos în evidenţă costurile uriaşe ale fraudei în domeniul TVA pentru finanţele publice, precum şi faptul că bandele infracţionale se îmbogăţesc pe seama contribuabililor oneşti.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.