Economic

Cine a cumpărat Vel Pitar

Cine a cumpărat Vel Pitar

Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din țara noastră – cu un grup de lucru și la Brașov, a fost vândut. Mexicanii de la Bimbo au cumpărat Vel Pitar de la fondul de investiții Broadhurst Investments. Potrivit Profit.ro, tranzacţia este finalizată. Urmează a fi anunţată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo, odată cu redeschiderea acesteia.

Vel Pitar a fost delistată de la bursă în 2006 de acţionarul majoritar Broadhurst, condus de managerul Andrei Siminel. Vel Pitar este parte a grupului New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.

Conform sursei citate, Bimbo a achiziționat doar Vel Pitar, nu şi business-ul de morărit Şapte Spice, controlat de acelaşi fond de investiţii american Broadhurst, administrat de NCH.

Cine a cumpărat Vel Pitar

Grupul mexican Bimbo, pe piaţă din 1943, este unul dintre cele mai importante la nivel global. Desfășoară operaţiuni în 33 de state din America, Europa, Asia şi Africa. Deține 197 de brutării și are afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari. În Europa mai este prezent în Spania, Franţa, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Rusia, Elveţia şi Ucraina.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button