Economic

CFR SA a recepționat peste 100 de km de cale ferată modernizată

 

Urmare a informațiilor lansate recent în spațiul public, în legătură cu activitatea și rezultatele înregistrate de CFR SA, Serviciul Comunicare Mass-Media a ţinut să facă precizări. Astfel, rezultatele înregistrate în ultimii trei ani au menținut compania pe un trend ascendent din punct de vedere economic, CFR SA devenind astfel una dintre puținele companii cu capital majoritar de stat fără datorii la bugetul consolidat; în primele opt luni ale acestui an, CFR SA a realizat plăți pentru lucrări/servicii executate de peste 1,5 miliarde de lei pe proiecte finanțate din fonduri europene și estimează că până la sfârșitul anului 2017 se va depăși pragul de două miliarde lei, sume care vor fi solicitate la rambursare și vor crește gradul de absorbție al fondurilor europene; CFR SA a finalizat în proporție de 85% lucrările de modernizare a infrastructurii și suprastructurii feroviare pe 180 de kilometri de cale ferată între Simeria – Sighișoara, fiind recepționați peste 100 km de cale ferată modernizată; compania a semnat contracte și a lansat în execuție alți 141 kilometri pe secțiunea Radna – Gurasada – Simeria.

Finanţare pentru studiul de fezabilitate la secţiunea PREDEAL – BRAŞOV

De asemenea, CFR SA a lansat procedura de licitație pentru 120 kilometri de cale ferată pe secțiunea Brașov – Sighișoara; a obținut finanțare pentru modernizarea secțiunii Predeal-Brașov (Studiu de Fezabilitate); a promovat proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare în zona Portului Constanta; a semnat contractul pentru reactualizarea SF în vederea electrificării și dublării liniei Cluj – Episcopia Bihor care asigură o nouă ieșire pe granița cu Ungaria; a obținut finanțare și a lansat pregătirea execuției lucrărilor pentru modernizarea a 480 km cale ferată din Coridorul IV, ramura sudică, Arad – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Calafat;  a identificat și obținut sursă de finanțare si a lansat procedurile pentru construirea noului pod de la Grădiștea și modernizarea liniei București – Giurgiu, redeschiderea Podului de la Grădiștea fiind estimată pentru anul 2019; prin programul de redresare economico-financiară s-au alocat peste 500 milioane lei pentru lucrări de reparații și investiții în infrastructura feroviară în vederea reducerii numărului de restricții de viteză pe întreaga rețea de cale ferată;
în acest an, CFR SA a câștigat în instanța contestațiile depuse de constructori pentru trei mari tronsoane feroviare – Km 614-Bârzava, Bârzava-Ilteu și Gurasada-Simeria – a căror valoare financiară se ridică la 6.08 miliarde lei, contestații bazate pe anumite lacune legislative care au întârziat practic demararea lucrărilor de modernizare pe cei aproximativ 120 km de cale ferată.
„Menționăm că principalii factori care au influențat pozitiv strategia de dezvoltare și modernizare a CFR SA au fost eficientizarea activității economice, prin creșterea veniturilor și redimensionarea cheltuielilor, integrarea infrastructurii feroviare naționale în rețeaua europeană și reorientarea managerului de infrastructură către operatorii feroviari”, se arată în comunicatul semnat de Oana Brânzan, şef Serviciu Comunicare CFR SA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button