Cele mai bune zone pentru afaceri din România / Locul ocupat de judeţul Braşov

Cele mai bune zone pentru afaceri din România.
Potrivit Forbes Romania, clasamentul celor mai atractive zone pentru afaceri a fost realizat pe baza unei metodologii inspirate din cea utilizată de ediția americană a revistei, adaptată pentru a reflecta particularitățile economiei din ţara noastră. Analiza a inclus o serie de indicatori macroeconomici și socio-economici relevanți, printre care: Produsul Intern Brut, investițiile străine directe, salariul mediu net, rata șomajului, numărul de companii active, cifra de afaceri și profitul net, nivelul infrastructurii rutiere și feroviare modernizate, volumul traficului aerian, precum și stocul de locuințe și numărul instituțiilor de învățământ.
Pentru o evaluare cât mai echitabilă, valorile au fost ajustate în funcție de populația fiecărui județ. De asemenea, au fost acordate punctaje suplimentare regiunilor deservite de aeroporturi și celor în care se derulează proiecte de tip smart-city.
Datele utilizate în analiză provin de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Institutul Național de Statistică, Registrul Comerțului, platforma Termene.ro și Asociația Aeroporturilor din România (AAR).
Cele mai bune zone pentru afaceri din România
Pe primul loc în această ierarhie este capitala ţării – București – Sufletul businessului românesc. Podiumul este completat cu judeţele Timiş şi Cluj.
Braşovul ocupă locul 10 în această ierarhie, şi după judeţe precum Arad, Alba, Bihor, Constanţa, Sibiu ori Argeş.
Conform sursei citate, despre Braşov s-a subliniat
- REGIUNE DE DEZVOLTARE: Centru
- Populație județ după domiciliu: 640.181
- PIB (mld. lei): 59,4
- Stoc investiții străine directe 1 ian. 2024 (mil. euro): 1.398,26
- Salariu mediu net lunar 2024 (lei): 4.695
- Șomaj la sfârșitul anului 2024 (%): 1,8
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

