Economic

Cel mai mare grup bancar britanic a fost amendat în SUA cu 4,9 miliarde de dolari

 

Cel mai mare grup bancar britanic, Royal Bank of Scotland (RBS), a acceptat să plătească 4,9 miliarde de dolari pentru a pune capăt anchetei demarate de autorităţile din SUA, fiind acuzat că a vândut în perioada 2005-2008 titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS), care au jucat un rol semnificativ în declanşarea crizei financiare din 2008, informează agențiile internaționale de presă.

„Ajungerea la un acord de principiu cu Departamentul American al Justiţiei ne va permite să rezolvăm problemele judiciare rămase, acesta fiind preţul pe care trebuie să-l plătim pentru ambiţiile globale urmărite de această bancă înaintea crizei”, a declarat Ross McEwan, șeful RBS.

Oficialul a afirmat că banca va fi mai solidă în urma eliminării incertitudinilor, iar acordul de principiu cu Departamentul American al Justiţiei reprezintă „o piatră de hotar”. Detaliile suplimentare ale înţelegerii urmează să fie negociate, înainte de încheierea unui acord final.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare