Ce spune Consiliul Concurenței despre obligarea comercianților de a vinde produse românești
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe pe teme de retail, că proiectul legislativ care obligă magazinele să vândă produse alimentare românești în proporție de 51% trebuie analizat cu atenție, informează Agenția Agerpres. Oficialul a spus că actul normativ are „un interes legitim”, dacă este prezentat ca măsură de sănătate publică, nu ca măsură protecționistă. „Cât timp este prezentată ca o măsură de sănătate publică, este un interes legitim, este treaba statului. Avem excepții de la regulile de concurență pentru sănătatea publică, dar trebuie discutat dacă are sens sau nu și cum exact va fi ea aplicată, cine verifică lucrurile astea, ce înseamnă lanțul scurt. Noi o să insistăm ca măcar să nu existe o distorsiune a concurenței, să fie aplicată în principiu tuturor agenților economic”, a arătat Bogdan Chirițoiu. Reamintim că, recent, Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care marii comercianți sunt obligați să vândă carne, fructe și legume în proporție de 51% din producție românească, iar acum aceasta se află la Camera Deputaților.
Citiți și:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.