Ce oraș e lider național în atragerea fondurilor europene / Brașovul perioadei în care Coliban a fost primar, pe la coadă
Ce oraș e lider național în atragerea fondurilor europene.
Municipiul Târgoviște este lider național la atragerea de fonduri europene. Și alte orașe relativ mici, precum Buzău sau Brăila, au reușit să aibă rezultate peste cele ale administrațiilor locale din Iași, Cluj sau Constanța, de exemplu.
Clasamentul a fost prezentat de PSD, precizându-se printre altele: „În privinţa valorii proiectelor eligibile, cu finanţare europeană şi naţională, raportată la numărul de locuitori, Craiova, Buzău, Brăila ori Târgovişte surclasează oraşe precum Oradea, Cluj sau Constanţa. Cu excepţia Bucureştiului, care are un regim special, datele Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru perioada 2019-2023, plasează Craiova pe primul loc în clasamentul municipalităţilor cu peste 200.000 de locuitori, cu o valoare totală a proiectelor eligibile de 3,5 miliarde de lei. Pentru Bucureşti, cu tot cu cele 6 sectoare, suma proiectelor este de 7,6 miliarde de lei”.
Ce oraș e lider național în atragerea fondurilor europene
Clasamentul valorii proiectelor eligibile, raportate la numărul de locuitori, conform telegrama.ro:
Municipalităţi – Val. totală proiecte eligible – în lei – Număr de locuitori – Raport val. proiecte/nr locuitori – lei/cap locuitori.
- Târgovişte – 2.247.082.634 – 67.000 – 33539
- Craiova – 3.586.802.385 – 298.000 – 12036
- Sibiu – 1.440.083.541 – 134.000 – 10747
- Brăila – 1.575.571.020 – 156.000 – 10100
- Buzău – 1.003.583.735 – 103.000 – 9744
- Oradea – 1.662.731.386 – 183.000 – 9086
- Timişoara – 2.217.915.995 – 250.000 – 8872
- Iaşi – 2.450.053.604 – 290.000 – 8448
- Cluj-Napoca – 2.439.916.611 – 324.000 – 7531
- Galaţi – 1.572.904.827 – 217.000 – 7248 –
- Râmnicu-Vâlcea – 552.885.127 – 93.000 – 5945
- Constanţa – 1.167.041.683 – 263.000 – 4437
Așa cum se observă, Municipiul Brașov, în mandatul de primar al lui Allen Coliban, este în afara top 12…
„47 de miliarde de lei – aproape 9,5 miliarde de euro – este valoarea totală a proiectelor eligibile lansate la nivelul municipiilor reşedinţelor de judeţ, din care 37 de miliarde de lei reprezintă bani europeni. La nivel naţional, în ultimii 4 ani, s-au făcut investiţii şi s-a decontat efectiv 80% din valoarea totală a acestor contracte la nivel de municipalităţi, respectiv 37,5 miliarde de lei, din cele 47 de miliarde de lei, valoare eligibilă”, a mai punctat sursa citată.
Ce oraș e lider național în atragerea fondurilor europene
Altfel, potrivit termene.ro, Bucureștiul, Ilfovul și Clujul domină ierarhia regiunilor care au accesat cele mai multe fonduri europene. Capitala și Clujul se regăsesc și în primele trei zone din țară care au obținut cele mai multe contracte finanțate prin programe operaționale.
Iată și top 3 clasament pe județe în funcție de valoarea proiectelor cu fonduri europene: București (18,566 miliarde de lei); Ilfov (13,711 miliarde de lei); Cluj (10,566 miliarde de lei). Brașovul ocupă abia locul 17, cu (3,311 miliarde de lei), după Hunedoara, Dâmbovița, Tulcea ori Satu Mare.
Ce ar mai fi de spus…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Serios?! Și cine evde vina, Coliban sau căței care l au mușcat de fund, întreg mandatul?!
Hai sictir PNL PSD!
Ce penibil esti….