CE. Noile norme privind procedurile transfrontaliere de insolvenţă pe teritoriul UE au intrat în vigoare
Comisia Europeană (CE) a anunţat, astăzi, că au intrat în vigoare noile norme pentru facilitarea procedurilor transfrontaliere de insolvenţă pe teritoriul UE, informează instituția. Acestea au fost propuse de forul comunitar în 2012 şi adoptate de legiuitorii UE în 2015.
Practic, noile norme vor înlesni recuperarea datoriilor în procedurile transfrontaliere de insolvenţă, vor permite întreprinderilor să se restructureze şi creditorilor să îşi recupereze banii cu mai mare uşurinţă, prin garantarea eficacităţii şi eficienţei procedurilor colective de recuperare transfrontalieră a creanţelor.
„Noile norme vor sprijini întreprinderile şi investiţiile prin sporirea certitudinii juridice. Va fi necesar să mergem şi mai departe şi să adoptăm norme comune la nivelul UE care să asigure restructurarea timpurie a societăţilor, aşa cum a propus deja comisia”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.
Noul regulament privind insolvenţa va facilita procedurile transfrontaliere de insolvenţă în UE, va preveni „turismul de faliment”, va elimina obstacolele din calea investiţiilor şi îi „va sprijini pe întreprinzătorii oneşti”, a subliniat Vera Jourova, comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.
Prin acest document se va asigura, astfel, recunoaşterea hotărârilor în materie de insolvenţă în întreaga Uniune Europeană.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.