Ce joburi și salarii se oferă pentru cei ce vor să muncească în străinătate

Ce joburi și salarii se oferă pentru cei ce vor să muncească în străinătate.
Peste 3.000 de locuri de muncă pentru străinătate au fost postate de la începutul verii și până acum pe eJobs, acestea reprezentând 8% din numărul total de joburi noi din această perioadă. Cele mai multe oferte vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Arabia Saudită, Spania și Irlanda și caută candidați dispuși să lucreze în domenii precum transport, retail, industria alimentară, turism ori servicii.
În multe cazuri, este vorba de salarii de trei sau patru ori mai mari decât cele din România, atât în cazul joburilor entry level sau pentru muncitorii calificați, cât și în cazul specialiștilor.
Ce joburi și salarii se oferă pentru cei ce vor să muncească în străinătate
Spre exemplu, un inginer software poate câștiga lunar, în Germania, 6.500 de euro net plus beneficii, în timp ce un muncitor în depozit, în Olanda, poate câștiga între 1.800 și 2.000 de euro pe lună plus beneficii. Salariul unui șofer de tir, pe curse internaționale, pleacă de la 2.500 de euro pe lună; un curier poate câștiga 2.000 de euro pe lună, în timp ce, pentru muncitorii necalificați, salariile pleacă de la 700 de euro pe lună. De la 1.000 de euro pe lună pornesc și salariile pe care le pot câștiga cei care vor să lucreze în servicii de curățenie.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, mediile salariale pentru străinătate în domeniile care caută acum cei mai mulți candidați sunt următoarele: 2.500 de euro net pentru construcții și instalații, 2.000 de euro net pentru transport și distribuție, 1.800 de euro pentru industria alimentară, 1.500 de euro pentru producție și pentru turism / HoReCa și 1.600 de euro pentru au pair / babysitting / curățenie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







Lumea Ar Trebuii Să – Și Vadă De Propria Viață, Familie, Casă !
Nu Să Poarte Altora Și Altora De Grijă Ani La Rând, Spunând Cuvintele: Lumea Nu Mai Muncește, Păi Cum Știe Să Poarte De Grijă Unii Și Unele La Alții Și Altele, Atunci Ăia Și Alea Care Știu Să Poarte De Grijă Lumea Nu Mai Muncește La Adresa Altora, Și Alteia, Să Sufere Naibii, Păi Da Ce Naiba Să Faci.
Când Âi Auzi, Pe Oameni Spunând: Nu Mai Poți Să Faci Nimic, Păi Da, De Ce Naiba Nu Va-Ți Văzut Naibii De Propria Viață Cu Ani În Urmă,: Că Numai Rău A-ți Făcut La Oameni Și Copii Ani La Rând Cu Purtatul De Grijă Lumea Nu Mai Muncește La Adresa Altora Și Alteia, Ne Credeți Oare.
Atunci Când Nu O Să Mai Purtați De Grijă Lumea Numai Muncește La Adresa Altora Și Alteia, Abia Atunci O Să Vă Fie Bine, Până Atunci Nu Se Poate, Clar.
Lumea Ar Trebuii Să Știe Că Cine Fură, Ajunge La Pușcărie, Așa Că Nu Furați Ca Să Nu Ajungeți La Pușcărie:
https://youtu.be/54Mi8G8Oyvg?si=0–zHCDjPfUHL_hR
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.