Economic

CE cere statelor membre să transpună în practică normele privind combaterea spălării banilor

 

Comisia Europeană a adoptat, astăzi, o comunicare şi patru rapoarte care vor sprijini autorităţile de la nivel european şi naţional să contracareze cu mai multă eficacitate riscurile în materie de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, a anunţat Executivul comunitar.

Prin directivele patru şi cinci privind combaterea spălării banilor, Comisia Juncker a instituit norme solide la nivelul UE şi a consolidat rolul de supraveghere al Autorităţii Bancare Europene (EBA).

„Avem norme stricte în materie de combatere a spălării banilor la nivelul UE, dar este necesar ca toate statele membre să transpună în practică aceste norme. Nu vrem ca în UE să existe vreun punct slab de care infractorii ar putea să profite. Scandalurile recente au arătat că statele membre ar trebui să rezolve această problemă în regim de urgenţă”, a declarat Vera Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

De altfel, un cadru credibil de prevenire şi de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului este esenţial pentru a menţine integritatea sistemului financiar european şi pentru a reduce riscurile la adresa stabilităţii financiare.

„Cu toate acestea, analiza publicată miercuri oferă mai multe dovezi cu privire la faptul că normele noastre solide în materie de combatere a spălării banilor nu au fost aplicate în mod uniform în toate băncile şi în toate ţările UE. Prin urmare, avem o problemă structurală în ceea ce priveşte capacitatea Uniunii de a împiedica utilizarea sistemului financiar în scopuri ilegale. Această problemă trebuie soluţionată în cel mai scurt timp posibil”, a subliniat Valdis Dombrovskis, comisarul responsabil pentru moneda euro şi dialogul social.

Pachetul prezentat va servi drept bază pentru viitoarele opţiuni de politică privind consolidarea cadrului UE de combatere a spălării banilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button