Economic

Cât va fi punctul-amendă pentru sancțiuni rutiere, de la 1 ianuarie 2019

 

Întrucât,ca urmare a creșterii anunțate a salariului minim (la care se raportează, ca regulă, punctul-amendă), participanții la trafic care încalcă regulile de circulație ar fi ajuns să plătească, de la anul, amenzi cu o treime mai mari ca acum, înghețarea punctului-amendă pentru sancțiunile rutiere se va aplica și anul viitor, potrivit unui act normativ recent publicat, anunță avocatnet.ro.Astfel, punctul-amendă va fi tot 145 de lei și anul viitor, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018. Guvernul a oficializat astfel înghețarea acestei valori și pentru anul viitor, măsură în lipsa căreia amenzile ar fi crescut foarte mult de la 1 ianuarie. Asta pentru că, în mod normal, punctul-amendă se raportează la salariul minim brut, reprezentând 10% din valoarea acestuia. Cum salariul minim se pregătește de o creștere în viitorul foarte apropiat, ajungând la peste 2.000 de lei, șoferii și ceilalți participanți la trafic ar fi riscat amenzi cu o treime mai mari de la 1 ianuarie. De altfel, nici în prezent punctul-amendă nu se stabilește după regula generală, fiind înghețat la 145 de lei încă de anul trecut, tot pentru că salariul minim a înregistrat o creștere substanțială. Măsura urma să expire la finele acestui an, de unde și ordonanța apărută miercuri în Monitor, care prelungește înghețarea punctului-amendă la valoarea de 145 de lei, până la 31 decembrie 2019.
În funcție de clasele de sancțiuni prevăzute în Codul rutier, șoferii plătesc pentru contravențiile rutiere amenzi situate la următoarele valori: clasa I: două sau trei puncte-amendă (290 sau 435 de lei); clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă (580 sau 725 de lei); clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă (de la 870 la 1.160 de lei); clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă (de la 1.305 la 2.900 de lei); clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă (de la 3.045 la 14.500 de lei). Persoanele fizice pot primi doar amenzile din clasele I-IV. Clasa a V-a de sancţiuni este valabilă doar pentru persoanele juridice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button