Cât pierde un ghișeu rural al Poștei Române într-o lună / Un nou anunț despre închiderea oficiilor poștale

Cât pierde un ghișeu rural al Poștei Române într-o lună.
Într-un comuinicat al Companiei Naţionale Poşta Română s-a relatat că în aproape 1.000 de ghișee poștale din mediul rural venitul mediu lunar este de circa 1.700 de lei, în condițiile în care cheltuielile se ridică la vreo 8.000 de lei.
Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, declarase că ia în calcul închiderea oficiilor poștale din țară și închirierea spațiilor pentru a obține profit – Detalii, AICI.
Cât pierde un ghișeu rural al Poștei Române într-o lună
Pe marginea acestui subiect, Poșta Română a revenit, menționând în respectivul comunicat: „Poşta Română nu ia în considerare reducerea prezenţei sale în ţară, prezenţă pe care şi-a consolidat-o în ultimii ani, când pentru prima oară, în anul 2023, a reuşit să aibă cel puţin un salariat în fiecare UAT din România. Închiderea oficiilor poştale nu reprezintă o prioritate pentru Compania Naţională Poşta Română S.A. Închiderea şi deschiderea de subunităţi poştale este un proces continuu, început în urmă cu 34 ani. Anual, aproximativ 500 subunităţi poştale sunt închise, în timp ce multe altele se deschid”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







Păi și metroul din Haules-Bucales e pe pierdere. Și RATBV-ul nostru e pe pierderi. Și CFR-ul, Tarom-ul, TVR-ul și multe, multe altele sunt pe pierderi. Spitalele sunt pe pierderi, dacă nu știați. Ce facem, închidem tot?
Nu mi-s dragi cei de la Poștă, în special că sunt unii atât de reduși printre ei că nu au habar că sunt bugetari dar sunt unele domenii care așa funcționează, pe „pierderi”.
Important este ca ceea ce se cheltuie în cadrul acestor găuri negre să nu fie exagerat. Prime peste prime, sporuri fanteziste, vouchere, norme de mai știe naiba ce și care…