Ca să evite falimentul, CFR Marfă a intrat în preinsolvenţă
Compania de stat CFR Marfă a intrat în procedură de concordat preventiv, adică de preinsolvență, la cererea proprie, și urmează să le propună creditorilor un plan de redresare financiară, în urma căruia să ajungă în situația de a-și putea plăti datoriile, anunță Profit.ro. Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a fost numită de instanţă administrator concordatar provizoriu al CFR Marfă.
Potrivit Legii insolvenței, concordatul preventiv este un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, și creditorii care dețin cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, pe de altă parte, omologat de judecătorul sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare și de realizare a creanțelor acestor creditori, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depășire a dificultății în care se află.
CFR Marfă este operatorul istoric de pe piaţa română de transport feroviar de marfă şi este deţinut în totalitate de stat.
La jumătatea anului trecut, CFR Marfă își redusese pierderile cu 68%, la 22,54 milioane lei, însă avea, totodată, plăți restante în sumă totală de aproape 900 milioane lei. Efectivul de personal al companiei de stat era la acel moment de 5.501 persoane.
Următorii pași în procedura de concordat preventiv a CFR Marfă sunt realizarea, în termen de 30 de zile, a unui plan de redresare a companiei și supunerea acestuia votului creditorilor care dețin cel puțin 75% din creanțe. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în planul de restructurare este de 24 de luni.
CFR Marfă urma să fie privatizată în 2013, motiv pentru care i s-au șters atunci unele datorii la stat. „Pentru că privatizarea CFR Marfă nu a mai avut loc, iar compania nu s-a restructurat și nu a revenit pe profit, Comisia Europeană va cere repunerea pe rol a datoriilor șterse în 2013, decizie care va veni în curând și care va trebui să fie urmată de o restructurare a companiei”, declara, în noiembrie 2019, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, citat de Profit.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.