Economic

Bugetarii vor să aibă salarii mai mari

Bugetarii vor să aibă salarii mai mari într-o perioadă în care România se află într-un crunt deficit bugetar, iar premierul Ilie Bolojan se chinuie să facă reduceri de personal, pentru a subţia stufosul aparat de stat.

Peste 70% dintre angajații din sistemul public consideră că venitul actual nu reflectă în totalitate volumul și complexitatea muncii depuse și spun că își doresc un salariu mai mare, potrivit unui sondaj al Centrului de Formare APSAP.

Mai exact, peste 50% dintre respondenți spun că salariul lor actual „ar trebui să fie puțin mai mare”, iar 20% cred că ar trebui să fie „semnificativ mai mare”. Doar aproape o treime (29%) îl consideră corect raportat la munca depusă, aşa cum a relatat moneybuzz.ro.

Cât câştigă bugetarii

Distribuția veniturilor lunare arată o polarizare moderată, cu concentrarea cea mai mare în intervalul 5.000–7.000 lei net (36%), urmată de intervalul 3.001–5.000 lei (26,7%) și 7.001–9.000 lei (23%).

Un procent de 5% dintre bugetari câștigă 9.001–10.000 lei net pe lună, 4,7% au salariul între 10.001–12.000 lei, 1,7 procente au între 12.001–14.000 lei și doar 1,4% câștigă sub 3.000 lei, în timp ce, la polul opus, aproape 1% dintre angajații statului au peste 16.000 lei pe lună.

Interesant este că peste 33% dintre bugetarii care au răspuns sondajului lucrează de peste 15 ani în aceeași instituție, 8,2% de 11-15 ani, 17,6% de 7-10 ani, 18,4% de 1-3 ani, 15% de 4-6 ani și doar 7,5% mai puțin de un an.

Ce pregătire au şi unde lucrează bugetarii

Bugetarii se remarcă printr-un nivel ridicat de pregătire academică: aproape jumătate dintre angajații la stat, mai exact 49%, au absolvit un program de masterat. 41% dețin o diplomă de licență, în timp ce 6,7% au finalizat doar studii medii, iar 3,7% au urmat studii doctorale.

O treime dintre respondenți lucrează în Guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, o treime în instituții locale și aproape 19% în companii de stat / instituții publice autonome.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button