Brexit. UE va prezenta luna viitoare noua versiune a Uniunii Piețelor de Capital
Uniunea Europeană (UE) va prezenta luna viitoare noua versiune a Uniunii Piețelor de Capital (CMU). Decizia a fost luată ca urmare a ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar.
„Pregătim un plan de acțiune pentru CMU 2.0 care va fi publicat în 7 iunie sub forma unei revizuiri pe termen mediu, care va cuprinde măsuri suplimentare ce vor fi adoptate în următoarele luni. Nu ne mai putem baza pe lichiditățile din Londra”, a declarat Ugo Bassi, director în cadrul Diviziei pentru servicii financiare al Comisiei Europene, la o conferință de specialitate.
Măsurile vor include reglementări mai simple pentru obținerea și acordarea de finanțare pe baza sistemului de tip „pașaport”, iar supervizarea va fi extinsă prin atribuirea de puteri sporite autorităților europene de reglementare.
În momentul de față, Londra este cea mai mare piață financiară din UE.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.