Braşovul trebuie să ofere siguranţă şi calitate turiştilor care vin să îl viziteze
Instituţia Prefectului Județul Braşov, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov şi Universitatea Transilvania – Facultatea de Alimentaţie şi Turism, cu sprijinul Aro Palace, au organizat, astăzi, simpozionul „Braşovul Turistic – Calitate şi Siguranţă”.
Scopul întâlnirii a fost acela de a prezenta cerinţele şi exigenţele instituţiilor publice cu responsabilităţi în siguranţa alimentelor, protecţia consumatorilor, fiscalitate şi ordine publică în industria de ospitalitate.
„Am dorit să ştiţi, pentru că este început de sezon turistic, care sunt cerinţele noastre, ale instituţiilor de îndrumare şi control, şi dumneavoastră să răspundeţi la ideea de a construi împreună un turism civilizat la Braşov”, a declarat Dorin Enache, directorul executiv al DSVSA Braşov, în deschiderea simpozionului.
Obiectivul urmărit în perioada următoare de instituţiile publice este de a oferi siguranţă şi calitate din toate punctele de vedere turiştilor care vin să viziteze Braşovul.
Responsabilitate uriaşă
Judeţul Braşov se află în topul destinaţiilor preferate din România, iar autorităţile susţin că au o responsabilitate uriaşă în ceea ce priveşte siguranţa celor care vizitează aceste locuri.
„Această întâlnire o consider deosebit de oportună, mai ales datorită faptului că ne aflăm la început de sezon. Ştim că Braşovul se află în topul preferinţelor turistice din România, situându-se pe un onorant loc 2, după Municipiul Bucureşti, ca afluenţă turistică. Şi tocmai acest lucru pe noi ne responsabilizează şi ne obligă să oferim atât turiştilor, cât şi braşovenilor, o siguranţă maximă, rabat zero, în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor. Atâta timp cât condiţiile de cazare sunt în regulă, cât turiştii optează pentru diferite forme de a-şi petrece timpul liber la noi în judeţul Braşov, trebuie să fim atenţi cu acest aspect. Nu am avut incidente semnificative. Am avut pe ici, pe colo, semnalate toxiinfecţii alimentare. Unele din aceste semnale nu au fost confirmate. Nu aş vrea sub nicio formă ca cineva să aibă de suferit, indiferent că este vorba de turist sau locuitor al judeţului Braşov. Din punctul acesta de vedere, vă repet, consider extrem de oportună această întâlnire, dar vă cer dumneavoastră, conducătorilor de instituţii să acordaţi o importanţă deosebită acestui aspect şi să fiţi foarte atenţi, fiecare pe zona lui de responsabilitate”, a explicat prefectul Marian Rasaliu.
De doi ani de zile, turiştii vin la Braşov 12 luni din 12. Din acest motiv, autorităţile au ca obiectiv să depăşească Bucureştiul şi judeţul Braşov să devină lider naţional, dar pentru a ajunge aici este nevoie ca serviciile oferite să fie la un standard cât mai înalt.
Sosirile turiştilor înregistrate, în perioada ianuarie-aprilie 2019, în hotelurile şi pensiunile din judeţul Braşov au crescut cu 7,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, până la 409.136, potrivit datelor publicate recent de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov. Din totalul acestora, 370.503 au fost turişti români şi 38.633 au fost turişti străini.
Ce vor turiştii?
Un studiu realizat de Universitatea Transilvania din Braşov pe 1.528 de hoteluri din România arată că 41,20% dintre turişti sunt mulţumiţi de serviciile oferite, iar 8,20% dintre ei nu sunt mulţumiţi de acestea.
De altfel, au fost identificate trei modele comportamentale. Primul dintre ele este legat de turiştii care au avut o experienţă satisfăcătoare şi au recomandat şi altora hotelul unde s-au cazat, al doilea vizează turiştii care nu au avut o experienţă fericită şi care îi avertizează pe potenţialii clienţii în acest sens, iar al treilea este legat de turiştii care au avut o experienţă nici pozitivă, nici negativă şi care au o atitudine neutră.
Industria ospitalităţii a trecut printr-o schimbare fundamentală odată cu apariţia digitalizării. Dacă în 2003, 13% dintre rezervări erau făcute prin internet, în 2013, numărul acestora a ajuns la 76%. Astăzi, cei care lucrează în turism trebuie să fie foarte atenţi la serviciile pe care le oferă pentru că publicul taxează orice abatere.
Recenziile de pe site-ul hotelului, fotografiile de pe site-ul hotelului, calitatea website-ului, recenziile de pe website-urile de specialitate (TripAdvisor, Booking) şi social media (Facebook, Instagram), toate acestea contribuie la succesul sau eşecul din domeniu.
Foto: Camelia Vlad
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.