Economic

BRAȘOVUL, printre zonele cu cele mai atractive terenuri pentru dezvoltări industriale

 

Brașov,Cluj, Constanța, Bacău și Craiova sunt considerate de experții imobiliari ca zonele din România cu cele mai atractive terenuri care promit dezvoltări considerabile în următorii ani.

Piața industrială din România traversează o perioadă foarte bună, marcată de un interes crescut din partea investitorilor, lucru confirmat și de rezultatele pozitive înregistrate în prima parte a acestui an. Ne așteptăm ca acest trend să se mențină și în a doua parte a anului, pentru ca până la finalul lui 2019 să depășim pragul de 100.000 mp de spații industriale tranzacționați”, a declarat Marian Orzu, managing partner al unei agenții de brokeraj specializată în sectorul industrial, citat de Ziua de Cluj.

În prima jumătate a anului, în piața industrială din România s-au tranzacționat 280.000 mp, dintre care 125.000 mp au fost realizați de către agențiile de consultanță imobiliară, diferența reprezentând tranzacții directe ale dezvoltatorilor. 50% din totalul tranzacțiilor din primul semestru au fost realizate în spațiile din București, 70% dintre ele fiind încheiate de agenții. Alte zone de tranzacționare sunt Timișoara și Ploiești. Din totalul tranzacțiilor realizate de agenții, 80% din totalul suprafețelor a fost reprezentat de depozitare, diferența fiind producție.
Pentru anul în curs, sursa citată estimează că volumul tranzacțiilor se va situa la 500.000 mp, realizate atât de agenții, cât și direct cu dezvoltatorii. La livrările de noi spații industriale, stocul de proiecte moderne a depășit în semestrul I 4 milioane mp, în condițiile în care potențialul de dezvoltare anunțat la începutul lui 2019 se ridică la 750.000 mp noi proiecte la nivel național.

Terenuri securizate pentru proiecte în 2020

Dezvoltatorii de proiecte industriale au început să se orienteze spre noi zone de interes, după ce au observat potențialul de creștere al orașelor regionale sau al unor noduri rutiere tot mai căutate. Noi terenuri au fost securizate, iar pe spațiul disponibil se vor ridica parcuri industriale.  O tendință pe piața industrială este reprezentată de închiderea unor fabrici de textile și încălțăminte din vestul României, în contextul în care forța de lucru a devenit mai scumpă după creșterile salariului minim, ceea ce a făcut ca mulți investitori să își regândească strategia. Ei au optat fie pentru deschiderea de noi facilități de producție în estul țării, în noi zone de dezvoltare economică, fie pentru relocarea activității cu totul, în altă țară.
Suprafețele cu destinație industrială sunt tot mai căutate de investitori și dezvoltatori imobiliari, care doresc extinderea activității din România sau caută oportunități de dezvoltare în zone noi. „La nivel de țară, Cluj, Constanța, Bacău, Craiova și Brașov sunt orașele cu cele mai atractive terenuri și care promit dezvoltări considerabile în următorii ani”, spune Laurențiu Badea, responsabil al departamentului Land Development al agenției.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare