Economic

BRAȘOV. Uzina „R”, probleme cu autorizația de mediu

 

Prefectura Braşov a convocat ieri, la sediul instituţiei, şedinţa săptămânală a grupului informal de lucru pentru protecţia mediului, urmare a solicitării conducerii Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) de a avea o întâlnire cu prefectul Mihai-Călin Văsii. Conform informaţiilor postate pe pagina oficială de Facebook, la şedinţă au participat directorul general al CNU – Iulian Sandu, directorul Sucursalei Feldioara a CNU (cunoscută şi sub denumirea „Uzina R”) – Marian Comiati, consilierul ministrului Economiei – Gheorghe Paraschiv, precum şi reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Braşov, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov.

Reprezentanţii CNU au prezentat situaţia foarte dificilă prin care trece compania (aflată în portofoliul Ministerului Energiei şi deţinută 100% de statul român), cu accent pe aceea a Sucursalei Feldioara, precum şi variantele care se încearcă pentru continuarea activităţii. S-a discutat de asemenea despre procedurile de autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului, având în vedere că, la unitatea de la Feldioara, partea de decantare şi epurare a apei este legată tehnic de celelalte instalaţii”, se arată în postare.

Foto: Prefectura Brașov

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare