BRAŞOV. Spaţii autorizate temporar, la cerere, pentru sacrificarea mieilor
„Menţionăm faptul că, pe lângă abatoarele autorizate, în perioada 10 – 15 aprilie, se autorizează temporar, la cerere, în zonele cu cu efectiv mare de ovine, spaţii de sacrificare temporare”, a informat directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov, dr. Dorin Enache. Potrivit acestuia, toate spaţiile respective vor fi supravegheate de către medici veterinari.
„Toate spaţiile amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor sunt supravegheate de către medici veterinari oficiali care asigură efectuarea examentului ante şi post-mortem şi dispun măsuri asupra destinaţiei finale a cărnii (consum uman sau confiscare), aplică marca de sănătate şi emit certificatul de sănătate, stabilindu-se locul final de comercializare”, a explicat şeful DSVSA Braşov.
Până în prezent, la nivelul judeţului au fost amenajate temporar şi autorizate şapte spaţii: trei în Săcele şi câte unul în Bod, Hălchiu, Vlădeni şi Teliu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.