Economic

BRAȘOV. Producția de cartofi va fi mai slabă în acest an din cauza secetei

 

Producţia de cartof în judeţul Braşov, a cărui recoltare s-a realizat, până în prezent, pe 40% din suprafaţa cultivată, va fi, în această toamnă, sub cea obţinută anul trecut, situaţii asemănătoare urmând să se înregistreze şi la porumb şi sfecla de zahăr din cauza secetei, potrivit directorului adjunct al Direcţiei Agricole Judeţeană (DAJ) Braşov, Mihail Gyero-Popa.

Acesta a precizat că seceta influenţează lucrările de toamnă şi are efect negativ asupra culturilor semănate în perioada anterioară.

Conform sursei citate, „activitatea din agricultură se confruntă, în această toamnă, cu lipsa acută de precipitaţii, deficitul de apă din sol situându-se la aproximativ 150 l/mp, motiv pentru care la unele culturi se vor înregistra producţii sub cele din 2018. Astfel, la cartof, a cărui recoltare s-a realizat deja pe 40% din suprafaţa cultivată, producţia medie este de aproximativ 23.000 kg/ha, situându-se sub cea de anul trecut. În cazul în care, în zilele în care urmează, vom înregistra precipitaţii suficiente, sfecla de zahăr mai poate recupera la capitolul producţie medie”.

Reprzentantul DAJ Brașov a precizat că, din cauza secetei, agricultorii întâmpină probleme şi la înfiinţarea culturilor de toamnă: „Au fost terminate lucrările la rapiţa de toamnă – 3.450 ha şi orzul de toamnă – 580 ha. A început semănatul la grâu, din cele 17.100 ha programate fiind semănate circa 500 ha, dar lucrările sunt în grafic. Trebuie să spunem că din cauza secetei este foarte mult îngreunată pregătirea patului germinativ pentru culturile de toamnă, aratul, discuitul. În acelaşi timp, se constată o răsărire slabă şi neuniformă la culturile semănate în perioada anterioară, respectiv la rapiţă şi orz”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare