BRAŞOV. Preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu 10% din 2020
Consumatorii casnici din România, inclusiv cei din judeţul Braşov, ar putea plăti mai mult pentru gaze începând din 2020, dacă va intra în vigoare calendarul de liberalizare pe care îl pregătesc autorităţile, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Practic, preţul reglementat al gazelor ar putea creşte cu aproximativ 9-10% de la 1 aprilie 2020.
„Dacă se va aplica acest «gas release», de la 1 aprilie 2020 va fi o scumpire de 9-10%, la preţurile care sunt acum pe bursă”, au afirmat surse din sectorul energetic pentru Agenţia Agerpres.
Piaţa de gaze va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, conform calendarului de liberalizare agreat de autorităţile române şi Comisia Europeană. Între 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2021 va exista, însă, o perioadă de tranziţie. În acest interval, 50% din necesarul consumatorilor casnici şi al termocentralelor va fi asigurat în regim reglementat, la preţul plafonat de 68 de lei pe MWh, iar 50% din gaze vor fi achiziţionate de pe piaţa liberă.
România are termen până pe 26 decembrie să preia în legislaţie noul calendar de liberalizare a pieţei gazelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.