Economic

BRAŞOV. OFICIAL. APIA va demara din 16 octombrie campania de plată în avans a fermierilor

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie 2019, campania de plată în avans a fermierilor braşoveni care au depus cereri unice de plată în anul 2019, informează instituţia.

În conformitate cu regulamentele europene, statele membre pot face plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Astfel, avansul pentru schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) este de 102,6082 euro/ha; plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv este de 48,7127 euro/ha; plata pentru înverzire este de 59,3201 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri este de 31,2477 euro/ha. Sprijinul cuplat în sectorul zootehic pentru speciile ovine şi caprine este de 17,7173 euro/animal.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, iar pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.

Campania de plăţi în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare