BRAȘOV. O nouă scumpire a pâinii?!…
Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a susținut – într-o conferință de presă – că pâinea nu s-a scumpit, asta deși anul trecut recolta de cereale a fost una slabă, din cauza secetei. Oros este contrazis, însă, de datele Institutului Național de Statistică (INS). Potrivit acestora, pâinea este în prezent cu aproape 4,5% mai scumpă decât în iunie 2020.
„Anul trecut, seceta a produs pagube, încât producția de cereale a fost cu 40% mai redusă, dar prețul pâinii nu a crescut. Aici vorbim de alte consecințe ale crizei economice care au succedat crizei sanitare, începând de la energie la transport. Aceste lucruri au avut consecințe și asupra prețurilor, dar fermierii români trebuie să aibă venituri, ca să poată să-și continue activitatea…”, a punctat ministrul Agriculturii.
Un producător de pâine din zona Brașovului ne-a precizat pe marginea acestui subiect: „Toată lumea știe că prețurile la produsele de panificație s-au majorat. Chiar acum am fost anunțat că, de unde cumpăr eu făina, din data de 20 iulie aceasta se va scumpi din nou. Și fulgii de cartofi se vor scumpi… În orice caz, în următoarea perioadă se prevede o scumpire a pâinii de 50 de bani pe kilogram”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.