Economic

Brașov. O nouă ediţie a conferinţei Afaceri.ro va avea loc săptămâna viitoare în orașul de la Poalele Tâmpei

 

O nouă ediţie a conferinţei Afaceri.ro va avea loc săptămâna viitoare la Braşov. Conferinţa se va desfăşura în 11 mai 2016, de la ora 13.00, la Centrul de Evenimente de pe fosta platformă Rulmentul. Evenimentul, organizat de compania Alchemy Consulting & Training, este unul deja tradiţional şi reuneşte ca de fiecare dată speakeri de seamă din România.

În acest an, participanţii la acest eveniment vor putea afla informaţii utile despre teme de actualitate precum: „Soluţii online pentru vânzări şi marketing”; „Noile finanţări active 2014-2020”; „Modificările Codului Fiscal 2016” şi „Soluţii pentru productivitate”. O atenţie deosebită va fi acordată modificării Codului Fiscal, iar specialiştii vor aborda această tematică folosind speţe concrete în cadrul workshop-ului dedicate şi facilitate de experţii Contana.

Printre speakerii care vor susţine prezentări la această conferinţă se regăsesc: Angela Filote – Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles, Carmen Marcus – consilier economic Semestrul european Bruxelles,  Laurenţiu Stelea – secretar de stat Ministerul Fondurilor Europene, Andrei Roşu – ultramaratonist, coach, susţinător Hospice „Casa Speranţei”, Ovidiu Popică – Project Manager Startup Cafe, Sorina Blejan – Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, Nicoleta Buta – director OJFIR Braşov (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale), Vajda Lajos – vicepreşedinte Clustero (Asociaţia Clusterelor din România), Ciprian B. Vişan – preşedinte A.O.A. Proinvest Braşov, Adrian Ţeposu – CEO Contana, Roxana Mânzatu – Asociația Start Voluntar, Anamaria Popa – director general Allbiz şi Dana Ghineţ – Acces Project Investment. Participanţii la eveniment vor putea stabili, astfel, noi contacte de afaceri, dar vor putea găsi idei şi soluţii pentru proiectele proprii, oportunităţi de promovare şi potenţiali parteneri.

Conferinţele Afaceri.ro reprezintă cel mai mare program naţional de conferinţe locale de afaceri şi sunt evenimente care adună reprezentanţii mediului de afaceri şi ai administraţiilor locale şi naţionale pentru a stimula dezvoltarea economică echilibrată pe întreg teritoriul României. Ele dezbat provocările actuale din mediul de afaceri şi pun accent pe oameni, modele de urmat, noutăţi la zi, informaţie şi inspiraţie privind utilizarea noilor tehnologii, a managementului şi marketingului modern şi a instrumentelor de finanţare. Acestea vizează potenţialul de dezvoltare al fiecărei regiuni şi aduc la lucru forţele care pot genera creştere locală, eficienţă şi afaceri noi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button