Brașov. Numărul salariaților din județ a avansat în februarie 2017 cu 3,43%, față de 2016
Numărul salariaților din județul Brașov a avansat, în luna februarie 2017, cu 3,43%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, arată datele publicate de Direcția Județeană de Statistică Brașov.
Dacă în luna februarie 2016, în județul Brașov erau înregistrați 172.255 de angajați, în luna februarie 2017, numărul acestora a ajuns la 178.156, fiind mai mare cu 5.901 de persoane.
În Regiunea Centru, județul Brașov s-a situat pe locul I, după numărul de salariați. Pe locurile următoare s-au clasat județele: Mureș (133.675 angajați), Sibiu (130.816), Alba (87.990), Harghita (67.160) și Covasna (49.605).
În luna februarie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut la nivelul județului Brașov a fost de 3.056 lei, iar câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.205 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.