Economic

BRAȘOV. Nou șef la Aro-Palace! La etajul 8…

  • ile.png
 

În funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Aro-Palace a fost ales Călin Ile (foto), fostul manager al Hotelului Ibis Timișoara, deținut de grupul francez Accor. El este și președinte al Federației Industriei Hoteliere din România, până în 2023.

„În 2022 vrem să dăm semnalul că la Aro Palace lucrurile se schimbă în bine, vrem să revenim la un nivel cât mai apropiat de cel atins în 2019, an de vârf pentru întreg turismul românesc, și, nu în ultimul rând, vrem să creștem calitatea serviciilor prin investiții în oameni de calitate și în educația lor. Intenționăm să redeschidem renumitul restaurant panoramic de la etajul 8 al Hotelului Aro-Palace și analizăm situațiile din toate activele noastre pentru a vedea care investiție ar fi cea mai oportună în acest an”, a declarat Călin Ile pentru profit.ro.

Compania Aro-Palace Brașov, care deține hotelul cu același nume, unul dintre cele mai mari hoteluri de cinci stele din afara Bucureștiului, este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din 2017, având în prezent o capitalizare de 136 de milioane de lei. Acționar majoritar este SIF Transilvania, cu o participație de 85,7%, în timp ce SIF Muntenia deține 10,3% din acțiuni.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button