Economic

Brașov. Misiune economică „China Brand Fair”, organizată de Camera de Comerț

 

Camera de Comerț și Industrie Brașov va organiza, în perioada 3-5 iunie 2019, o misiune economică în Budapesta, la invitația Central European Cooperation Trade and Logistic Cooperation Zone, o companie înființată de Ministerul Economiei din China, cu scopul de a oferi consultanță oricărei firme din centrul și estul Europei care dorește să importe sau să exporte în China, a anunțat instituția.

„Este vorba despre o misiune economică pe care o vom organiza la începutul lunii iunie, la un eveniment dedicat exporturilor din și în China, «China Brand Fair», iar participarea la acesta se face numai prin intermediul camerelor de comerț, respectiv a camerelor de comerț acreditate de Central European Cooperation Trade and Logistic Cooperation Zone. Camera de Comerț și Industrie Brașov este una din cele șapte camere de comerț din România acreditată. Scopul este de a facilita și de a acorda consultanță gratuită tuturor firmelor care vor să exporte în China. Bineînțeles, evenimentul fiind susținut de Ministerul Comerțului din China se urmărește creșterea exporturilor în zona europeană, central și est-europeană, dar se dorește și facilitarea relațiilor comerciale în mod deosebit prin contactul direct”, a declarat Luisa Paloș, șeful departamentului Relații din cadrul CCI Brașov, într-o conferință de presă.

Evenimentul, aflat la cea de-a IX-a ediție, reunește peste 300 de expozanți din 12 domenii de activitate principale și intenționează să organizeze peste 8.000 de întâlniri B2B. Cu suportul Ministerului Comerțului din China, se dorește să se construiască o platformă de afaceri între China și Europa Centrală și de Est, care să furnizeze cele mai bune soluții de afaceri între producătorii chinezi și furnizorii europeni.

Pe lângă expozanții chinezi sunt invitate și firme din România să expună, termenul de înscriere este 13 aprilie, și în cazul în care propunerile de afaceri sunt de interes și sunt acceptate de organizatori condițiile de participare sunt foarte avantajoase. Pentru membrii CCI Brașov care se vor înscrie ca vizitatori la „China Brand Fair”, CECZ Budapesta asigură două nopți de cazare într-un hotel de 3 stele cu mic dejun inclus, la Budapesta.

Totodată, CCI Brașov va participa, între 8 și 10 martie, la Visegrad la cea de a doua ediție a evenimentului „International Chamber Day” pentru a cunoaște mai bine modelul de business al CECZ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button