Brașov. Mai puține firme cu capital străin înmatriculate în județ, în primele 11 luni din 2017
În judeţul Braşov, în primele 11 luni din 2017, au fost înmatriculate 164 de firme cu capital străin, în scădere cu 1,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, relevă datele Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
La nivel naţional, au fost înfiinţate, în această perioadă, 5.392 de societăţi, în creştere cu 9,8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.
„Comparaţia dintre cele două perioade, ianuarie – noiembrie 2017 şi ianuarie – noiembrie 2016, arată o scădere cu 1,2% înregistrată la nivelul judeţului Braşov pentru numărul de societăţi, respectiv o creştere cu 9,8% înregistrată la nivel naţional”, subliniază datele DJS Braşov.
Totodată, valoarea capitalului social total subscris la nivelul judeţului Braşov a fost de 216.380,2 euro, în scădere cu 81%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, la nivel naţional, valoarea capitalului social total subscris a fost de 34,518 milioane de euro, în creştere cu 8,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.
„Comparaţia dintre cele două perioade, ianuarie – noiembrie 2017 şi ianuarie – noiembrie 2016, arată o scădere cu 81,0% înregistrată la nivelul judeţului Braşov pentru capitalul social total subscris (euro), respectiv o creştere cu 8,3 % la nivel naţional”, menţionează datele DJS Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.