Economic

BRAŞOV. Mai multe comenzi noi înregistrate în industrie, în primele şapte luni din 2019

 

Comenzile noi din industria judeţului Braşov, în perioada ianuarie-iulie 2019, au crescut cu 2,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov.

Practic, cele mai multe comenzi noi au fost consemnate pe piaţa internă.

„Cea mai mare creştere s-a înregistrat la comenzile noi de pe piața internă (+5,5%), creştere datorată următoarelor activități: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (+315,3%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (+140,4%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (+39,3%), fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (+20,8%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+18,3%), industria construcțiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalații (+16,5%), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a. (+15,7%), fabricarea substanțelor şi a produselor chimice (+5,5%), fabricarea produselor textile (+2,9%)”, subliniază DJS Braşov.

Pe piața externă, comenzile noi din industrie au avansat cu 1,8%. Cele mai mari creşteri au fost raportate la următoarele diviziuni: fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea altor mijloace de transport, dar şi la fabricarea produselor textile.

„Pe piața internă, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 5,5% ca urmare a creşterilor înregistrate în: industria bunurilor de uz curent (+288,1%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+32,2%), industria bunurilor de capital (+7%), industria bunurilor intermediare (+2,6%)”, precizează DJS Braşov.

În primele şapte luni din 2019, comenzile noi din industrie au înregistrat creşteri în industria bunurilor de folosință îndelungată (+32,2%), industria bunurilor intermediare (+4,1%) şi în industria bunurilor de capital (+2,1%), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018. În industria bunurilor de uz curent, comenzile au scăzut cu 18,1%.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button