Economic

BRAȘOV. LeFruMarin, în reorganizare!

 

Planul de reorganizare al LeFruMarin, societate brașoveană intrată în insolvență la sfârșitul anului 2016, a fost aprobat de creditori în procent de 72.28% din totalul masei credale, așa cum a informat moneybuzz.ro. 

Potrivit sursei citate, planul de reorganizare va fi coordonat de administratorul judiciar Eurosmart, prin filiala sa din Brașov.

Prin urmare, se va continua activitatea curentă de fabricare a produselor din carne, inclusiv a cărnii de pasăre. În plus, se va realiza un transfer parțial de business și valorificarea activelor excedentare non-core business și vor fi recuperate creanțele societății față de debitorii săi.

LeFruMarin are în prezent peste 200 de contracte încheiate, precum și relații comerciale pe bază de comenzi cu peste 1.000 de clienți.

Una dintre măsurile prevăzute de plan este și atragerea de clienți noi în portofoliul de export și dezvoltarea sortimentelor de produse achiziționate de clienții din portofoliu.

Rețeaua proprie de magazine și depozite de marfă a companiei LeFruMarin este formată din 12 magazine proprii aflate în proprietate și un magazin închiriat.

Rețeaua de distribuție acoperă peste 1.200 de magazine din 21 de județe din România.

Rețeaua de export merge către 11 țări: Belgia, Grecia, Spania, Anglia, Italia, Irlanda, Franța, Germania, Austria, Danemarca, Olanda, conform datelor moneybuzz.ro. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare