Economic

Brașov. Încasări de 76,014 milioane de lei, din impozite locale

 

Direcţia Fiscală Braşov a încasat, până la 30 aprilie 2016, de la contribuabili impozite pe clădiri, terenuri şi autoturisme în valoare de 76,014 milioane de lei, în scădere cu 25,659 milioane lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când în visteria locală au intrat 101,673 milioane de lei. Încasările de la persoanele fizice au fost mai mari, în această perioadă, comparativ cu cele ale persoanelor juridice. Astfel, persoanele fizice au achitat, în primele patru luni ale anului 2016, impozite pe clădiri în valoare de 12,725 milioane de lei, în scădere cu 2,01 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când acestea au plătit 14,735 milioane de lei. De asemenea, persoanele fizice au plătit, în această perioadă, impozite pe terenuri în valoare de 3,362 milioane de lei, în creştere cu 1,162 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, când au achitat 2,200 milioane de lei. Totodată, persoanele fizice au achitat, până la 30 aprilie 2016, impozite auto în valoare de 7,361 milioane de lei, în creştere uşoară comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au plătit 7,129 milioane de lei.

Scăderi pe linie

Persoanele juridice au achitat, în primele patru luni ale anului 2016, impozite pe clădiri în valoare de 18,583 milioane de lei, în scădere cu 23,832 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au plătit 42,415 milioane de lei, relevă datele Direcţiei Fiscale Braşov. În această perioadă, persoanele juridice au achitat impozite pe terenuri în valoare de 2,075 milioane de lei, în scădere cu 1,167 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, când au plătit 3,242 milioane de lei. În fine, persoanele juridice au plătit, până la 30 aprilie 2016, impozite auto în valoare de 3,678 milioane de lei, în scădere cu 1,432 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au achitat 5,110 milioane de lei.

Peste 4.500 de plăți online

Datele Direcţiei Fiscale mai arată că 4.545 de contribuabili braşoveni au plătit prin intermediul site-ului brasovcity.ro impozite în valoare de 1,341 milioane de lei. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au apelat la acest procedeu 3.590 de contribuabili, care au achitat impozite de 1,258 milioane lei. De asemenea, 424 de contribuabili au plătit impozite în valoare de 70.787 lei prin intermediul site-ului ghiseul.ro. În 2015, în aceeaşi perioadă, au folosit acest mijloc 369 de contribuabili, plătind impozite în valoare de 59.268 lei. Până la 30 aprilie, 2.671 de braşoveni au depus la Direcţia Fiscală evaluările şi declaraţiile pentru clădirile nerezidenţiale pe care le deţin.

Citiți și: 

Brașov. Direcția Fiscală a publicat lista contribuabililor care au datorii la bugetul local

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button