BRAȘOV. În hipermarketuri. „Au înnebunit oamenii. Și noi printre ei”

Crăciunul se apropie, iar acest lucru se vede și în hypermarketuri, unde, dacă în week-end-ul trecut aveai norocul să găsești un loc de parcare, dădeai de o mare de oameni.
„Au înnebunit oamenii. Și noi printre ei”, îi spunea sâmbătă o femeie soțului ei, care s-a așezat cuminte la coadă în zona de carne a unui hipermarket. Așa a fost în toate marile magazine din oraș în week-end și sunt șanse mici să se schimbe ceva până după Revelion.
De această ocazie profită din plin hipermarketurile, care nu vor fi închise decât în ziua de 25 decembrie. În rest, toate marile magazine vor avea program până în seara de Ajun. Oamenii se vor putea întoarce la cumpărături în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, când hipermarketurile vor fi din nou deschise.
BRAȘOV. ATENȚIE. Un mare lanț de magazine va fi închis în Ajunul Crăciunului
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

