Economic

BRAȘOV. Gara Predeal, CE TRANSFORMARE…

  • garapredeal_2.jpg

Agenția de Protecția Mediului Brașov a aprobat, zilele trecute, acordul de mediu pentru proiectul modernizării Gării Predeal. Conform documentației firmei CONSIS Proiect, vor fi mai puține linii, tunelul pietonal va fi refăcut, vor fi peroane mai înalte, un mic parc și o pasarelă pietonală nouă.

Așa cum a prezentat clubferoviar.ro, pe partea de linii se prevede, printre altele, reconfigurarea stației prin înlocuirea aparatelor de cale și construirea a două peroane noi la liniile 2-3, 4-5 și desființarea liniilor 9-18. 

Apoi, pasarela pietonală va avea o lungime aproximativă de 145 m și va include 3 accese la peroane, o rampă pentru persoane cu dizabilități și bicicliști, 3 lifturi și un acces pietonal la nivel către strada Eroilor. Pasarela și accesele vor fi închise cu plexiglas transparent montat pe structura metalică.  

Peroanele noi vor fi realizate din elemente prefabricate din beton armat, tip zid de sprijin ZP și tip dale orizontale DP dispuse în console înspre linii. Finisajul peroanelor se va realiza din mixturi asfaltice. 

Pentru preluarea diferenţelor de înălţime între cota peroanelor şi cota terenului amenajat, se vor monta balustrade.

Pentru a evita accidentarea călătorilor care se deplasează de la un peron la altul, se va prevedea un gard de protecție între liniile 1-2 și 3-4, pe toată lungimea peroanelor.

Copertinele existente din beton armat se vor demola, urmând a se construi copertine noi. Pe toate cele 3 peroane, în toate cele 7 variante, se prevăd copertine metalice cu rolul de protecţie a călătorilor împotriva intemperiilor, cu lungimea de 78 m și lățimea de 7 m.

În urma desființării liniilor 9-18, spațiul rezultat se va amenaja peisager, cu spații verzi, alei dalate, corpuri de iluminat stradal și mobilier urban. Parcul rezultat va fi împrejmuit cu garduri de protecție pentru a opri trecerea pietonilor către dispozitivul de linii de cale ferată. Se vor amenaja și spațiile verzi din fața clădirii de călători și cele adiacente peronului 1.

Valoarea investiției este 131,93 milioane lei, fără TVA. Lucrarea se încadrează în programul investițional al CNCF „CFR” SA, sursa de finanțare a acesteia fiind Bugetul de Stat și fonduri europene.

În funcție de varianta ce va fi selectată de Beneficiarul lucrării, durata de execuție a lucrării va fi de 26 luni, în Varianta A, respectiv de 28 luni, în Variantele B-G.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button