Brașov. Firmele pot accesa finanțări pentru procesarea produselor agricole prin PNDR 2014-2020
Firmele din județul Brașov pot accesa, în această perioadă, finanțări pentru procesarea produselor agricole prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, a anunțat Camera de Comerț și Industrie Brașov.
Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” vizează investițiile individuale și/sau colective, care conduc la dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare și comercializare a produselor agricole, respectarea standardelor europene, incluzând tehnologii moderne, inovații și idei noi, precum și facilități pentru creșterea eficienței și productivității întreprinderilor și a valorii adăugate a produselor agricole; investiții privind facilități de depozitare și ambalare, sisteme de management al calității, sisteme prietenoase cu mediul, etichetare, promovare și marketing în cadrul lanțurilor alimentare; investiții pentru modernizarea și extinderea sistemelor de colectare și condiționare, coroborate cu activități de marketing și cu creșterea calității produselor.
„Finanțarea pentru procesatorii de produse agricole este o finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), program deschis până în data de 30 septembrie și cu o alocare financiară de 100 milioane de euro. Aplicanții pot achiziționa, efectiv, diverse echipamente care să le faciliteze această activitate de procesare sau să-și construiască/modernizeze unități de procesare. Proiectele vor fi punctate în funcție de complexitatea lanțului de procesare. Practic, finanțatorul urmărește realizarea acestor lanțuri integrate care sunt alcătuite atât din colectare, cât și din procesare, depozitare și comercializare. Finanțarea maximă poate ajunge la 2,5 milioane de euro și reprezintă 50% din valoarea cheltuielilor eligibile”, a declarat Attila Szekely, șeful departamentului Consultanță din cadrul CCI Brașov.
Beneficiarii eligibili sunt întreprinderile individuale și familiale, persoanele fizice autorizate și persoanele juridice, societăți comerciale, inclusiv grupurile de producători. Fondurile alocate în această sesiune pentru submăsura 4.2 se ridică la 100 milioane de euro. Dintre acestea, 40 milioane de euro sunt destinate investițiilor în dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare a produselor agricole și 60 milioane de euro pentru crearea de noi unități de procesare a produselor agricole.
Sprijinul acordat prin această submăsură va contribui la înființarea și/sau modernizarea unităților de procesare și comercializare; introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese; aplicarea măsurilor de protecția mediului, inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES; promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regernerabile, dar și la creșterea numărului de locuri de muncă.
Proiectele pot fi depuse până în 30 septembrie 2017. Pragul minim pentru submăsura 4.2 este de 15 puncte, iar pragurile de calitate pornesc de la 45 de puncte în perioada 10-31 iulie; 30 de puncte în luna august și 15 puncte în luna septembrie.
Rata sprijinului public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative și 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși 2,5 milioane de euro/proiect.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.