BRAȘOV. Firmele „lovite” de COVID-19 primesc consultanță pentru certificatul de forță majoră
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov anunță că respectă toate recomandările făcute de către autorităţile competente ale statului şi ale Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte măsurile care au ca scop limitarea răspândirii virusului COVID-19 și încurajează întregul mediu de afaceri braşovean să facă acelaşi lucru. Pentru aceasta, se recomandă să se evite pe cât posibil deplasarea reprezentanţilor societăţilor comerciale la sediul Camerei, în perioada 18-31 martie, pentru activităţile de relaţii cu publicul şi sesiunile de consultanţă. În această perioadă, programul cu publicul a fost redus la intervalul orar 10:00 – 12:00 şi numai pe bază de programare. Activităţi se vor desfăşura numai pentru eliberarea de certificate de origine şi avizarea altor documente comerciale, pentru consultanţă în vederea analizării existenţei cazului de forţă majoră şi pentru consultanţă în vederea înfiinţării sau modificării de societăţi. Solicitările în acest sens se pot face pe adresa de e-mail a Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, ccibv@ccibv.ro.
În vederea programării trebuie să sunați la:
– 0725559912 – pentru eliberarea de certificate origine şi avizarea altor documente comerciale
– 0728137736 – pentru consultanţă în vederea analizării existenţei cazului de forţă majoră
– 0728137737 sau 0725559912 – pentru consultanţă înfiinţări/modificări societăţi
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.