Economic

Brașov. Discuții între IAR Brașov și Airbus Helicopters pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav

 

Reprezentanţii IAR Braşov şi Airbus Helicopters au discutat, ieri, la Ministerul Economiei, principiile unui acord general de cooperare pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav.

Evenimentul s-a desfășurat în prezenţa ministrului Economiei, Mihai Tudose, ambasadorului Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, şi însărcinatului cu afaceri al ambasadei Germaniei la Bucureşti, Achim Troester, după cum a informat Ministerul Economiei. 

Airbus Helicopters a fost reprezentat de prim-vicepreşedintele pentru Europa, Olivier Michalon, iar IAR Ghimbav, de directorul general, Neculai Banea.

„Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru reconfirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa. Statul român, prin Ministerul Economiei, susţine operatorii din industria de apărare pentru implementarea unor proiecte şi programe de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare a capacităţilor de producţie”, s-a arătat în comunicatul de presă al Ministerului Economiei.

De altfel, reprezentanţii companiilor consideră că acest nou potenţial proiect comun, de o importanţă strategică şi comercială deosebită, dezvoltă colaborarea foarte bună, de aproape 50 de ani, dintre Airbus Helicopters şi IAR SA.

Citiți și: 

BRAŞOV. „Elicopterele fabricate aici vor fi mândria Franţei şi a României”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button