BRAȘOV. Cum ar putea fi atenuată drama celor cu credite în franci elevețieni, în viziunea PNL

„Creditele în franci trebuie să poată intra în mecanismul conversiei de la data de referinţă a semnării contractului de credit”, susține Aurelian Danu, purtător de cuvânt al PNL Brașov.

Ceea ce părea o oportunitate cu ani în urmă, creditele în franci elvețieni – monedă aparent stabilă, cu dobânzi avantajoase, a generat în timp adevărate drame printre cetățeni. Acum, se pune problema de a se renunța la achizițiile imobiliare, familiile respective fiind sufocate de rata lunară enormă la care s-a ajuns, pentru mulți imposibil de plătit.

Ca urmare, s-au iscat polemici printre politicieni, creând nervozitate în rândul bancherilor, în încercarea de a rezolva această problemă apăsătoare și pentru români.

Cea mai vehiculată soluție din ultimul timp este „legea conversiei”, fără o formă concretă deocamdată: conversia creditelor la o valoare medie între cursul din data acordării și cel din prezent sau conversia la cursul istoric (de la data acordării).

Revenind la declarația lui Aurelian Danu, membru în Comitetul Executiv Județean al PNL Brașov, cu care am stat de vorbă zilele trecute pe această temă, vă prezentăm și argumentele în baza cărora se susține ca aceste credite în franci să intre în mecanismul conversiei de la data de referinţă a semnării contractului de credit. 

„Dacă pornim de la buna-credinţă a relaţiei dintre o bancă şi cetăţean, ideal ar fi ca cei care au luat credite în franci elveţieni să poată face conversia acestora pornind de la momentul semnării contractului de credit. Argumentul nostru este că fluctuaţiile acestei monede au fost şi sunt independente de voinţa cetăţenilor care au credite în aceste valute. Băncile însă sunt parte a sistemului financiar. Faptul că astăzi aceste bănci „profită” de aceste fluctuaţii ţine mai mult de „imoralitatea” acestora şi de caracterul lor speculativ pentru creşterea propriilor profituri. Acest fapt demonstrează că au „încălcat” parteneriatul contractual de la momentul semnării creditului cu solicitantul acestora. În acest context, considerăm ca fiind deosebit de semnificativ faptul că în aceste condiţii, cetăţenii ar trebui să beneficieze de conversia creditelor în valute stabile sau chiar în lei având în vedere că în România salariile sunt plătite în moneda naţională, măsură dublată de re-calcularea acestor credite de la data semnării contractului de împrumut, prin luarea în considerare a tuturor plăţilor efectuate. Pe scurt, dacă un cetăţean a luat credit când francul elveţian era doi lei este „imoral” să consideri ca rambursare o valoare echivalenta de 4,1 lei cât este valoarea actuală. Diferenţa de 2,1 lei nu se regăseşte cum ar fi firesc în scăderea soldului creditului, ci în profitul băncilor. Mai mult, este un drept firesc al cetăţenilor de bună-credinţă să beneficieze de această conversie care ar face posibil ca gradul de suportabilitate al ratelor de către ei să fie mai mare, fără a afecta bugetul familiei sau bugetele necesare cheltuielilor de subzistenţă ale acestora. Să luăm un exemplu: o familie cu două salarii câştigă 3.000 lei/lună şi au o rată de 500 franci elveţieni. La momentul semnării contractului ei aveau o rată echivalentă a 1.000 de lei, restul de 2.000 de lei fiind alocaţi cheltuielilor de subzistenţă. Astăzi, aceaşi familie are o rată echivalentă cu aproximativ 2.000 de lei, restul de 1.000 de lei fiind însă insuficienţi pentru celelalte cheltuieli. Mai mult diferenţa de la 1.000 la 2.000 de lei la rată nu a accelerat restituirea creditului, ci a crescut povara pentru această familie luată drept exemplu. Acestea sunt motivele pentru care susţinem conversia creditelor şi recalcularea lor faţă de momentul semnării contractului de creditare.”