Brașov. Contribuabilii vor depune obligatoriu prin mijloace electronice declarațiile fiscale aferente lunii ianuarie 2018
Contribuabilii brașoveni vor depune obligatoriu prin mijloace electronice declarațiile fiscale aferente lunii ianuarie 2018, informează Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.
„În conformitate cu prevederile Ordinului A.N.A.F nr. 2326/2017 privind declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la distanţă publicat în Monitorul Oficial nr. 649 din data de 08.08.2017, vă aducem la cunoştinţă faptul că, începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2018, următoarele declaraţii fiscale se vor transmite obligatoriu electronic, prin intermediul internetului, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, se arată în comunicatul de presă al DGRFP Brașov.
Formularele care se vor depune electronic sunt: 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”; 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”; 120 „Decont privind accizele”; 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri de noroc şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit”; 207 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi”; 208 „Declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal”; 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată” și 301 „Decont special de taxă pe valoarea adăugată”.
Totodată, utilizând aceleași mijloace vor fi transmise și declarațiile: 307 „Declaraţie privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată”; 311 „Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal”; 390 VIES „Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare”; 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA” și 710 „Declaraţie rectificativă”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.