Economic

Braşov. Comenzile noi din industria judeţului au avansat cu 3,8%, în perioada ianuarie-martie 2019

 

În primele trei luni din 2019, comenzile noi din industria judeţului Braşov au crescut cu 3,8%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Direcţia Judeţeană de Statistică Braşov.

Comenzile noi de pe piaţa internă au consemnat cel mai mare avans.

„Cea mai mare creştere s-a înregistrat la comenzile noi de pe piaţa internă (+4,9%), creştere datorată următoarelor activităţi: fabricarea mijloacelor de transport cu excepţia autovehiculelor (+97,4%), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (+96,5%), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice (+70,2%), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie (+24,5%), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii (+15,3%)”, menţionează DJS Braşov.

Pe piaţa externă, comenzile noi din industrie au avansat cu 3,7%. Din acest punct de vedere, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie; fabricarea produselor textile; fabricarea mijloacelor de transport cu excepţia autovehiculelor, precum şi la fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

„Valoarea comenzilor noi din industrie, în perioada 1.I – 31.III.2019 comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2018, înregistrează creştere în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+33,8%), industria bunurilor intermediare (+4,6%) şi în industria bunurilor de capital (+3,9%). În industria bunurilor de uz curent valoarea comenzilor a scăzut cu 17,3%”, precizează DJS Braşov.

Pe piaţa internă, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 4,9%, ca urmare a creşterilor înregistrate în: industria bunurilor de uz curent (+89,5%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+33,8%), industria bunurilor de capital (+9,1%) şi industria bunurilor intermediare (+0,1%). 

Comenzile noi din industrie reprezintă valoarea contractelor din luna de referinţă între un producător şi un client şi privesc livrările de bunuri şi servicii aferente producătorului, indiferent de perioada în care urmează a fi onorate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare