Economic

BRAȘOV. Care sunt hibele rețelei feroviare?!…

 

Când este vorba de căi ferate, în România se modernizează prea încet și prea puțin, iar vitezele sunt de multe ori sub 50 km/h. Destule sunt zonele cu probleme pe rețeaua românească, fie că vorbim de magistrale unde timpii de parcurs au scăzut cu peste 25% în două decenii, fie de orașe apropiate între care trenul ar fi avut mare succes, dacă s-ar fi dorit. Într-o analiză hotnews.ro, și Brașovul este inclus, din acest punct de vedere, cu mai multe exemple.

Brașov – Predeal

În zece ani s-a reușit modernizarea a peste 350 km între Predeal și Constanța, dar rămâne un tronson de 27 km extrem de important și de complicat, pentru care costurile estimate sunt de 500 de milioane de euro. Au fost și planuri cu un tunel uriaș, dar nu erau realiste. Trenurile fac cu 20% mai mult decât acum două decenii, fiind multe restricții de viteză. Probabil că mai repede de 6-8 ani nu va fi reabilitat tronsonul. Trenurile reușeau să parcurgă distanța în 28-30 de minute, acum ele o pot face în siguranță doar în 35-39 de minute, din cauza unor restricții și de 50 km/h.

Lipsa unor trenuri de tip S-Bahn

În Europa Centrală și de Vest oamenii merg la serviciu cu trenuri de tip S-Bahn, cu frecvență mare și cu multe opriri și cu gări în multe puncte din marile orașe. La noi nu există astfel de trenuri, dar există propuneri de trenuri metropolitane la București, Cluj și Brașov, însă primele rezultate nu se vor vedea mai repede de 3-4 ani. 

Brașov – Sighișoara

Pe tronsonul de 129 km s-au adăugat peste 50 de minute de parcurs în 15 ani, din cauza restricțiilor de viteză. Pe una dintre cele trei secțiuni au început lucrările de reabilitare, dar tot parcursul va fi gata probabil în 4-5 ani în cel mai bun caz. Costurile totale sunt de 1,5 miliarde euro.
 

M400 magistrala Brașov – Satu Mare

În lungime de 518 km, are multe porțiuni unde viteza trenurilor IR este de sub 45 km/h, spre exemplu între Satu Mare și Baia Mare sau între Dej și Jibou. Chiar dacă este o magistrală ce traversează multe zone de munte, viteza ar putea fi clar mai mare și atunci trenul ar fi mai atrăgător. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button