Economic

BRAŞOV. Camera de Comerţ organizează, în premieră, un curs despre raportarea non-financiară

 

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, în parteneriat cu INNOVA Project Consulting, companie independentă de consultanță în raportarea non-financiară și de sustenabilitate, organizează, în premieră, la Braşov, în perioada 26-27 noiembrie 2019, un curs despre raportarea non-financiară, informează instituţia.

Cursul, intitulat „Raportarea non-financiară – de la Directivă la practică”, va fi susţinut de traineri cu experiență națională și internațională, atât în activitatea de formare, cât și în cea de raportare, și va aborda, printre altele, aspecte precum: standardul de raportare aplicabil companiilor participante; etapele procesului de raportare și resursele de care ai nevoie; identificarea și prioritizarea stakeholderilor (părți interesate) companiei; matricea de materialitate și metodologia de realizare a acesteia; colectarea, verificarea și validarea informațiilor non-financiare şi exemple internaționale de bună practică din sectorul tău de activitate.

Începând cu anul 2020, toate companiile cu peste 500 de angajați vor avea obligaţia de a realiza și publica un raport sau o declarație non-financiară.

La nivel naţional, se estimează că există peste 700 de companii publice și private care, începând de anul viitor, vor fi obligate să publice informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită prin includerea unei declarații nefinanciare în raportul de gestiune sau, după caz, prin prezentarea unui raport separat. Aceste informații vor contribui la îmbunătățirea reputației și vizibilității companiilor în rândul comunității şi vor duce la stabilirea de noi parteneriate, sporirea competitivității și atragerea de noi clienți sau investitori.

„Raportarea non-financiară este o temă importantă pentru că, în România, spre deosebire de alte state membre, nu există o tradiție în pregătirea rapoartelor de sustenabilitate. Prin această raportare, o companie furnizează o imagine de ansamblu privind performanța sa economică, socială și de mediu. De aceea, este important ca reprezentanții companiilor să înțeleagă cât de complex este un proces de raportare și să pregătească în conformitate specialiști care pot gestiona un astfel proces”, a declarat Mihaela Croitoru, Sustainability Consultant &Managing Partner INNOVA Project Consulting.

Cursul are ca obiectiv sprijinirea companiilor cu peste 500 de angajați în conformarea cu noile cerințe legislative și înțelegerea etapelor procesului care trebuie urmat pentru realizarea unei raportări non-financiare eficiente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare