Brașov. Calendarul obligaţiilor fiscale din luna decembrie
Contribuabilii braşoveni au obligaţia să depună la ANAF, în luna decembrie, mai multe declaraţii fiscale. Potrivit calendarului publicat pe site-ul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, cele mai importante date de depunere sunt: 8 decembrie, 12 decembrie, 15 decembrie, 21 decembrie şi 30 decembrie.
Practic, 8 decembrie este ultima zi pentru depunerea formularului 092 „Declaraţie de menţiuni”, de către plătitorii de TVA, care au în anul 2016 ca perioadă fiscală trimestrul calendaristic şi au efectuat o achiziţie intracomunitară de bunuri în luna noiembrie 2016.
De asemenea, 12 decembrie este ultima zi pentru depunerea „Declaraţiei de menţiuni” – formular 010, de către persoanele impozabile, a căror perioadă fiscală este luna, care solicită scoaterea din evidenţa ca plătitor de TVA în condiţiile în care nu au depăşit cifra de afaceri de 220.000 de lei atât în anul 2015, cât şi în anul în curs până la data solicitării. Tot în această zi are loc depunerea „Declaraţiei de menţiuni” – formular 010, 070 sau 020, precum şi depunerea formularului 089.
Conform calendarului, 15 decembrie este ultima zi pentru plata ratei a doua a impozitului pe veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit, precum şi pentru plata ratei a doua a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit.
Totodată, 21 decembrie este ultima zi pentru depunerea formularelor 097, 100, 112, 224, 300, 301, 307, 311 şi 390 VIES, subliniază DGRFP Braşov. În această zi are loc şi efectuarea plăţilor anticipate de impozit şi de contribuţii sociale, pentru trimestrul IV din 2016, de către persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole impuse în sistem real, prevăzute la articol 104 alineat (3), precum şi din silvicultură şi piscicultură, cu excepţia veniturilor din arendare şi a celor care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, în scop turistic. Tot în 21 decembrie trebuie efectuată plata impozitului pe reprezentanţă (a doua tranşă) de către persoanele juridice străine care au reprezentanţe în România, dar şi plata taxei anuale pentru autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc aferentă trimestrului următor, de către organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor şi jocurilor tip slot-machine.
În fine, 30 decembrie este ultima zi pentru depunerea formularului 394 „Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, a căror perioadă fiscală la TVA este luna.
Citiți și:
ANAF. Termen-limită pentru depunerea declaraţiei 394
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.