BRAȘOV. Banii și proiectele…
În ultima vreme, tot felul de mega-proiecte sunt vânturate în spațiul public, acestora fiindu-le alăturate sume amețitoare. Printre cele mai importante pentru comunitate sunt al Spitalului Regional (cu variante privind numărul de paturi) și al trenului metropolitan, primul, în special, fiind așteptat cu speranțe de mulți brașoveni, sătui de condițiile horror oferite de majoritatea unităților medicale de stat din județ, cu tot cu stresul cauzat de pandemia asta care parcă nu se mai termină.
Pentru Spitalul Regional, primarul a avansat 600 de milioane de euro, chestia cu trenul metropolitan ajungând la 400-500 de milioane de euro, bani proveniți prin Programul Național de Relansare și Reziliență. Allen Coliban (USR) are și alte planuri interesante, totalul investițiilor ajungând la 1,5 miliarde de euro. Fascinant!
Senatorul Mihai Veștea, de la PNL, și-a contrazis, însă, colegul de coaliție, tăind la jumătate din banii menționați de acesta, respectiv 250 de milioane de euro pentru trenul metropolitan și 300 de milioane de euro Spitalului Regional – BRAȘOV. CONTRE PNL – USR. Cine are dreptate, Mihai Veștea sau Allen Coliban?!….
Așadar, cine are dreptate?! Pentru a fi în continuare credibili, atât liberalii cât și useriștii ar trebui să ofere transparență totală. Brașovenii așteaptă să le fie prezentate, cu documente, sume clare pentru fiecare etapă a celor două proiecte și termene precise de finalizare.
Nu de alta, dar lumea s-a cam săturat să fie amăgită într-un malaxor de promisiuni en-rose, de tipul stadionului „european” promis de Scripcaru pe la începutul anilor 2000.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.