BRAȘOV. ATENȚIE. Un mare lanț de magazine va fi închis în Ajunul Crăciunului
Într-o perioadă când marile magazine sunt pline, iar încasările sunt pe măsură, JYSK a decis să le ofere angajaților o zi liberă. Astfel, toate cele 81 de magazine JYSK din țară, așadar și de la Brașov, vor fi închise pe 24 decembrie.
„Într-o zi în care toate centrele comerciale sunt deschise și retailerii mari își doresc să beneficieze de febra cumpărăturilor de ultim moment, noi am decis că angajații noștri contează mai mult decât cifrele. Este important ca angajații noștri să aibă un echilibru între viața profesională și cea personală și credem că Ajunul Crăciunului este un moment pe care cu toții își doresc să îl petreacă alături de cei dragi, nu la serviciu. În special în Retail, perioada de înaintea Crăciunului este una foarte ocupată și solicitantă. Credem că toți colegii noștri merită, după această perioadă aglomerată, o zi în plus în care să se relaxeze, să stea cu cei dragi, să facă pregătirile pentru Crăciun, să cumpere cadouri, pentru a se bucura cum se cuvine de Sărbătorile de iarnă”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria, conform stirileprotv.ro.
Programul magazinelor JYSK în perioada Crăciunului:
Luni, 23 decembrie – Program normal;
Marți, 24 decembrie – Închis;
Miercuri, 25 decembrie – Închis;
Joi, 26 decembrie – Magazinele se deschid la ora 12.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.