Economic

Brașov. Astăzi este ultima zi în care contribuabilii mai pot plăti impozitele locale fără penalități

 

Astăzi, 30 septembrie 2016, este ultima zi în care contribuabilii brașoveni – persoane fizice și persoane juridice – mai pot plăti impozitele pentru clădirile, terenurile și autoturismele pe care le dețin fără penalități. Potrivit Codului Fiscal, plata impozitului se face în două tranșe, termenele de plată fiind stabilite în 2016 pentru 30 iunie și 30 septembrie.

De mâine, contribuabilii vor plăti majorări de întârziere de 1% pe lună sau fracțiune de lună. Brașovenii care și-au plătit deja dările locale nu intră sub incidența termenului fiscal 30 septembrie 2016, iar cei care au achitat înainte de 30 iunie 2016 au beneficiat de o bonificație de 5%.

În acest an, contribuabilii brașoveni au plătit impozite mai mari decât anul trecut, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod Fiscal. Până la 31 august 2016, Direcția Fiscală Brașov a încasat de la contribuabili impozite locale în valoare de 148,543 milioane de lei, în creștere cu 10,785 milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când în visteria locală au intrat 137,758 milioane de lei.

Citiți și: 

Brașov. Impozite locale de 148,5 milioane de lei, încasate de Direcția Fiscală

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button