Economic

Brașov. Aproximativ 90% dintre persoanele fizice și-au plătit impozitele locale pe anul 2015

 

Aproximativ 90% dintre contribuabilii brașoveni – persoane fizice – și-au plătit, până astăzi, impozitele locale aferente anului 2015, potrivit datelor Direcției Fiscale Brașov. Din 1 octombrie, contribuabilii – persoane fizice și persoane juridice – care nu-și achită impozitele pentru clădirile, terenurile și autoturismele pe care le dețin vor plăti penalități de 2%. „Pentru cei care nu plătesc la termenele scadente impozitele, penalitățile prevăzute de Codul de Procedură Fiscală sunt de 2% pentru fiecare lună sau fracțiune de lună. După procesarea extraselor de cont vom trimite și somațiile de plată pentru cei care nu și-au achitat impozitele la termenul scadent”, ne-a declarat Marian Voinescu, directorul executiv al Direcției Fiscale Brașov. Pentru acest an, Direcția Fiscală Brașov are prevăzut un buget de 180 milioane de lei. Până la 31 august 2015, instituția a încasat din impozite locale suma de 140 milioane de lei.

Mai mulți contribuabili la ghișee

În ultimele zile, la ghișeele Direcției Fiscale Brașov s-au prezentat mai mulți contribuabili decât în mod obișnuit. Tendința este una normală și este înregistrată, în special, la 31 martie și 30 septembrie, atunci când sunt termenele scadente pentru plata dărilor locale. Majoritatea contribuabililor plătesc, de obicei, impozitele pentru clădirile, terenurile și impozitele locale pe care le au în proprietate la începutul anului, dorind să beneficieze și de bonificația de 5%. „Astăzi nu plătesc impozitele pentru mine. M-a rugat o prietenă de-a mea să o ajut și de aceea am venit aici. Eu plătesc din luna martie și beneficiez de reducere. Dacă impozitele se vor majora, cu siguranță, ne afectează. E normal să se întâmple așa. O sumă de 10-20 de lei în plus contează pentru un pensionar”, ne-a povestit o brașoveancă aflată la Direcția Fiscală. Brașovenii spun că preconizata majorare a impozitelor locale, cu sume cuprinse între 10 și 20 de lei, le va afecta bugetul, în condițiile în care salariile și pensiile nu cresc. „Depinde cum ne organizăm. De obicei, noi nu plătim integral și ne bucurăm că există două termene scadente. La începutul anului plătim integral pentru locuință, iar după aceea achităm și impozitul pentru autoturism. Am auzit că impozitele se vor majora. Evident, ne afectează. Mai întâi, ar trebui să ne crească salariile și după aceea să se majoreze impozitele”, ne-a explicat o altă brașoveancă prezentă la ghișeu pentru plata impozitelor. Indiferent de statutul social pe care îl au, brașovenii se simt afectați de posibila majorare a impozitelor, chiar dacă sunt contribuabili conștiincioși. „De obicei, plătesc la începutul anului în alea trei luni pentru că beneficiez de reducere. Din câte știu eu, impozitele au mai fost mărite acum câțiva ani. Bineînțeles că mă afectează această măsură”, ne-a spus un brașovean aflat cu treabă la Direcția Fiscală. Alți brașoveni afirmă că au venit astăzi să-și plătească impozitele pentru că nu vor să fie penalizați. „Plătesc astăzi deoarece după aceea se aplică acea penalitate de 2%. De obicei, plătesc până la 30 martie, și după aceea la 30 septembrie. Cu siguranță, o să fiu afectată de preconizata majorare a impozitelor. La banii pe care îi primim noi, este foarte mult. Cu acei bani cumpărăm o pâine”, ne-a explicat o altă brașoveancă venită să-și plătească impozitele în această zi. Direcția Fiscală Brașov va emite, în perioada următoare, după procesarea extraselor de cont, somații de plată pentru toți contribuabilii care din diverse motive nu și-au plătit impozitele locale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare