Economic

BRAŞOV. Aplicaţie unică la nivel mondial pentru verificarea zonelor cu semnal mobil

 

Românii, inclusiv braşovenii, au la dispoziţie, începând de astăzi, un instrument unic la nivel mondial prin care pot verifica zonele în care au semnal mobil şi operatorii cu cel mai bun semnal, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

„Începând de azi, ANCOM pune la dispoziţia celor interesaţi o hartă interactivă pe care toţi românii pot verifica zonele în care au semnal mobil şi operatorii cu cel mai bun semnal. Vă prezint aisemnal.ro, un instrument unic la nivel mondial, realizat integral fără niciun fel de inputuri, de către echipa ANCOM. Spre deosebire de aplicaţiile existente, aisemnal.ro nu se bazează pe simulări, nu conţine informaţii transmise de către terţi, iar valorile reflectate nu sunt obţinute în condiţii de laborator. România are o hartă obţinută pe baza informaţiilor din teren obţinute de către echipele ANCOM, care au mers în localităţi cu mai mult de 10 locuitori”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, la Palatul Parlamentului.

Datele din noua aplicaţie au fost colectate de către echipele autorităţii de pe o suprafaţă de 240.000 de km.

„Elaborând acest instrument independent, ANCOM a creat un reper al calităţii pentru utilizatori, care sunt invitaţi să acceseze aisemnal.ro înainte de a achiziţiona serviciile de telecomunicaţii de la vreun operator. Aplicaţia este pe cât de utilă, pe atât de uşor de folosit. Intrăm pe www.aisemnal.ro, selectăm operatorul care ne interesează şi selectăm tehnologia care ne interesează – 2G, 3G sau 4G. Astfel, utilizatorii vor avea o imagine corectă a acoperirii cu semnal mobil. Sunt absolut convins că aisemnal.ro va fi util şi operatorilor din România şi îi invităm să-l folosească”, a explicat oficialul.

Pentru popularea hărţii, măsurătorile au fost efectuate în perioada mai – august 2019 în peste 13.000 de localităţi din România.

ANCOM a organizat, astăzi, o conferinţă internaţională anuală ce a avut ca temă hărţile de acoperire cu servicii de comunicaţii electronice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare